Imi e dor. A fost , s-a dus.
Cel mai mult imi lipsesc jocurile copilaresti. Imi lipseste 9 pietre. Mereu cadeam unde doream. Da se stie de ce doream acolo, dar nu vorbesc aici de relatii... oricum nu a existat niciuna si spre marea mea bucurie, el nu mai este prezent in viata mea. Depasim momentul acesta.
Imi placea ca atunci cand eram nervoasa nimeream in sfarsit pietrele. Apoi, toata lumea ramanea"tablou" meditand la ceea ce s-a intamplat.
Si cum mai alergam ca nebunii pe strada ca sa nu fim nimeriti de echipa adversa cu mingia.
Dar, s-a dus. Acum mi-a ramas amintirea asta. Atat!
Acum copiii de pe strada la cei 5-6 ani ai lor numai tampenii vorbesc. Si se poarta foarte urat. Nu se joaca pietricica, telefonul fara fir, la putere, victoria, baba oarba, de-a v-ati ascuns , sotronul, pliculetul si altele.
Chiar regret acest lucru. Unde este frumusetea acelor seri de vara? Atunci cand numai noi eram pe afara si urlam ca nebunii si nea Ionescu iesea cu furtunul si ne alerga pe strada? De ce s-a dus? De ce trebuie sa ne maturizam? Nu mai facem asta... este clar.
Acum, am crescut, nu am mai jucat prinsea, 9 pietre. Acum stam afara pe la colturi, unii fumeaza, altii barfesc, toti ne-am schimbat. Eram pitici si urati, acum toti suntem altfel.
Pe atunci nu ne interesa decat sa ne distram. Cu mingia, fara ea. Nu conta cum.
Daca as mai avea sansa sa pot sa fiu copil iar, nu stiu daca mi-as schimba copilaria, as umbla putin la certurile noastre prostesti.
Ne certam din orice, ca nu stiu cine a zis nustiu ce. Si tot asa.
Acum rad cand ma uit la pozele cand aveam 5,6,7 ani. Au trecut 10-11 ani. Atat de mult. Dar daca mai inchid ochii tot mai vad acele zile de neuitat. Niciodata nu o sa uit. O sa pastrez totul cu bine, cu rau, cu frumuseti, cu fosti si actuali prieteni. Cu tot!
I-am promis, am facut.
